Știai despre Istorie?

   Tratatul de la Paris (18/30 martie 1856), în afară de schimbarea regimului juridic internațional al Principatelor, a decis retrocedarea sudului Basarabiei (viitoarele jusdețe Cahul, Ismail și Bolgrad) către Moldova, deși se discutase și retrocedarea Deltei, ajunsă, din nou, în stăpânirea Porții. Nu a fost, categoric, un act de reparație istorică pentru Moldova ( de altfel, acolo ponderea populației românești era cea mai redusă, comparativ cu restul Basarabiei), ci cu scopul clar de a scoate Rusia de la gurile Dunării și din postura de riverană la fluviu. Trasarea graniței terestre, operațiunea anevoioasă întreprinsă de o comisie internațională, a întârziat cu aproape un an de zile introducerea administrației moldovenești, după cum îndată a apărut spinoasa problemă a "coloniilor bulgare", chestiune nerezolvată convenabil până la pierderea din nou, a teritoriului în cauză (1878).

   În sfârșit ultima modificare de graniță coincide cu momentul construirii statului național român, prin Unirea Pricipatelor, Milcovul devenind un râu intern. Deși mai mult simbolică, mai cu seamă după realizarea uniunii vamale (printr-o convenție moldo-valahă, ratificată în dec. 1846, în Țara Românească, și în ian.1847, în Moldova, intrată în vigoare la 1/13 ian. 1848), prin care se desființează vama dintre cele două țări, granița pe Milcov a fost, totuși "închisă" de către autoritățile antiunioniste din Moldova, în intervalul 1856-1858.

[...] Art. 22. Principatele Valahiei şi Moldovei vor beneficia în continuare, sub suzeranitatea Porţii şi sub garanţia Puterilor contractante, de privilegiile şi imunităţile pe care le posedă în momentul de faţă. Nici una din Puterile garante nu va putea exercita asupra lor protecţie exclusivă. In această privinţă, nu se prevede nici un drept special de ingerniţă în treburile lor interne. Art. 23. Sublima Poartă se angajează să respecte (dreptul) sus-numitelor Principate la administrarea independentă şi naţională, precum şi deplina libertate de cult, legislaţie, comerţ şi navigaţie.  

              Această comisie va avea ca sarcină să cerceteze starea actuală a Principatelor şi să propună bazele viitoarei lor organizări. Art. 24. Maiestatea Sa Sultanul promite să convoace imediat, în fiecare din cele două provincii, un divan ad-hoc constituit de aşa manieră încît să reprezinte cît mai exact interesele tuturor claselor societăţii. Aceste divanuri vor fi chemate să exprime dorinţele populaţiei privind organizarea definitivă a Principatelor.  

             O instrucţiune a Congresului va reglementa raporturile comisiei cu aceste divanuri. Art. 25. Comisia, luînd în consideraţie opinia exprimată de cele două divanuri, va transmite fără întîrziere la actualul sediu al Conferinţei, rezultatele propriilor sale deliberări.  

             Înţelegerea finală cu Puterea suzerană va fi consfinţită printr-o convenţie încheiată, la Paris între înaltele Puteri contractante; un hatişerif, conform (textual) cu prevederile convenţiei, va stabili definitiv organizarea acestor provincii, aflate de acum înainte sub garanţia colectivă a tuturor Puterilor semnatare. Art. 26. S-a convenit ca în Principate să existe o forţă armată naţională, organizată în scopul menţinerii siguranţei interne şi asigurării frontierelor. Nici o piedică nu va putea fi pusă măsurilor extraordinare de apărare pe care, în acord cu Sublima Poartă, Principatele vor fi chemate să le ia pentru a respinge orice agresiune externă. Art. 27. Dacă liniştea internă a Principatelor ar fi ameninţată sau compromisă, Sublima Poartă va conveni cu celelalte Puteri contractante asupra măsurilor necesare pentru menţinerea sau restabilirea ordinii legale. O intervenţie armată nu va putea avea loc fără un acord prealabil între aceste puteri. [...]