Am decis să publicăm câteva poezii de George Coșbuc din volumul Cântece de Vitejie. Așa cum este afișat și în titlul articolului ar fi păcat să nu citiți puțin... Aștemptăm părerile, impresiile și sugestiile dumneavoastă în rubrica de comentarii.
Caii sar și frâu-și mușcã
Jos prin vãi e fum de pușcã,
Corbi s-aratã croncãnind.
Stau de-atac dușmanii gata -
Uite-o-n zbor întunecata
Moarte-acum spre noi venind!
Știm cu toții ce ne-așteaptã!
Nu mi te mâhni, copile,
Cine are-n luptã zile
Nu s-atinge plumb de el.
Ori aici, ori dealtãdatã,
Moartea nouã tot ni-e datã
Fiecãruia-ntr-un fel.
Glas de trâmbițã rãsunã
Tu ne vezi din cer, Pãrinte,
Fie-ți și de noi aminte
Cã suntem și noi ai Tãi!
Fie-i blestemat mormântul
Cui își calcã jurãmântul.
Si-am jurat pe cer, flãcãi!
Lasã tobele sã batã!
Cãpitane, du-ne-odatã
Unde-i foc si unde-i fum.
Steagu-n vânt! Trãiascã țara!
Dorobanțul
Strecuraţi prin plumbi şi săbii, dorobanţii drum deschid.
Inimoşi s-azvârl prin şanţuri şi de-a valma sar pe zid.
Şi era prin şanţ pierire şi văzduhul tremura,
Iar dincolo, prin redută, moartea cea de veci era.
Tropot de picioare multe, fum şi abur ca-ntr-un iad,
Vuiet cum îl fac prin baltă cei ce-alunecă şi cad.
Dar roiau mereu flăcăii răsăriţi ca din pământ,
Valuri ce-necau reduta, scufundându-se-n mormânt.
Unul singur în roirea de viteji, un dorobanţ,
Zăbovea trudit pe-o scară, răsărit şi el din şanţ.
Cei sosiţi, cu scări, în juru-i îşi făceau în grabă rost
Şi treceau, urmându-i alţii, iar el tot pe unde-a fost.
Apucase strâns cu dreapta parapetul, ca-n asalt,
Dar era prea slab, pesemne, zidul lunecos şi nalt.
Iat-un căpitan, din urmă, aducând în foc pe-ai lui,
Dă de el. - "Cu sârg, băiete! Ce-ntârzii de nu te sui?"
El abia-şi întoarce capul. -"N-am putere să mă urc.
Mă trudesc cu stânga numai! Bată-l Dumnezeu de turc!"
-"Ţii la sân, se vede, dreapta! Pune dreapta! N-o ţinea."
-"Cum n-aş pune-o, şi-i sub scară! Uite-o, stai să calci pe ea."
Ajutându-i căpitanul, el se nalţă-ncet, încet,
Dă un chiot şi se nalţă, răsărind pe parapet.
Vede jos încăierarea luptătorilor voinici,
Un amestec orb ca-n cuibul răscolitelor furnici.
El înalţă-n vânt chipiul, strig-un nume drag şi sfânt
Şi-apoi sare de pe ziduri, în redută şi-n mormânt.
Ea era pământ al nostru, smuls din sufletul turcesc,
Şi voia şi el să moară pe pământul românesc!
Stema țării
Ca un zimbru-ntărâtat
Când a prins pământu-n coarne,
Tot ce-n drumul lui a stat
Gata să răstoarne-
Ca un zimbru-ntărâtat
Moldovenii s-au luptat
Cu potop de litve.
Ca un leu sfâşietor
Când cuprins de-arcaşi se vede,
Prin mulţimea de popor
Trăsnet se repede-
Ca un leu sfâşietor
Sar-oltenii-n munţii lor
Într-un iad de latini.
Iar muntenii ce-au avut
Cuib pe apa Dâmboviţii,
Ca vulturu-n munţi crescut
Apărând răpiţii
Pui ai săi făcut-au scut
Ţării lor şi-au abătut
Negrul nor de hoarde.
Zimbru şi vultur şi leu
Fui când mi-a călcat păgânul
Patria şi dreptul meu.
Şi va fi românul
Şi de-acum român mereu,
Zimbru şi vultur şi leu
Şi viteazul lumii.
Cântec Ostășesc
Caii sar și frâu-și mușcã
Jos prin vãi e fum de pușcã,
Corbi s-aratã croncãnind.
Stau de-atac dușmanii gata -
Uite-o-n zbor întunecata
Moarte-acum spre noi venind!
Știm cu toții ce ne-așteaptã!
Sus spre Domnul mâna dreaptã
Ridicați-o dar, jurând!
Pentru sfânta noastrã lege,
Pentru neam și pentru rege
Toti c-o inimã si-un gând!
Ridicați-o dar, jurând!
Pentru sfânta noastrã lege,
Pentru neam și pentru rege
Toti c-o inimã si-un gând!
Nu mi te mâhni, copile,
Cine are-n luptã zile
Nu s-atinge plumb de el.
Ori aici, ori dealtãdatã,
Moartea nouã tot ni-e datã
Fiecãruia-ntr-un fel.
Glas de trâmbițã rãsunã
Și coloanele s-adunã
Fiți cu inimã, copii!
Nu e rece glas de-aramã,
Ci e jalnic plâns de mamã,
Plânsul sfintei Românii!
Fiți cu inimã, copii!
Nu e rece glas de-aramã,
Ci e jalnic plâns de mamã,
Plânsul sfintei Românii!
Tu ne vezi din cer, Pãrinte,
Fie-ți și de noi aminte
Cã suntem și noi ai Tãi!
Fie-i blestemat mormântul
Cui își calcã jurãmântul.
Si-am jurat pe cer, flãcãi!
Cãpitane, du-ne-odatã
Unde-i foc si unde-i fum.
Steagu-n vânt! Trãiascã țara!
Vesel sune-acum fanfara,
Dumnezeu cu noi de-acum!,
Dorobanțul
Strecuraţi prin plumbi şi săbii, dorobanţii drum deschid.
Inimoşi s-azvârl prin şanţuri şi de-a valma sar pe zid.
Şi era prin şanţ pierire şi văzduhul tremura,
Iar dincolo, prin redută, moartea cea de veci era.
Tropot de picioare multe, fum şi abur ca-ntr-un iad,
Vuiet cum îl fac prin baltă cei ce-alunecă şi cad.
Dar roiau mereu flăcăii răsăriţi ca din pământ,
Valuri ce-necau reduta, scufundându-se-n mormânt.
Unul singur în roirea de viteji, un dorobanţ,
Zăbovea trudit pe-o scară, răsărit şi el din şanţ.
Cei sosiţi, cu scări, în juru-i îşi făceau în grabă rost
Şi treceau, urmându-i alţii, iar el tot pe unde-a fost.
Apucase strâns cu dreapta parapetul, ca-n asalt,
Dar era prea slab, pesemne, zidul lunecos şi nalt.
Iat-un căpitan, din urmă, aducând în foc pe-ai lui,
Dă de el. - "Cu sârg, băiete! Ce-ntârzii de nu te sui?"
El abia-şi întoarce capul. -"N-am putere să mă urc.
Mă trudesc cu stânga numai! Bată-l Dumnezeu de turc!"
-"Ţii la sân, se vede, dreapta! Pune dreapta! N-o ţinea."
-"Cum n-aş pune-o, şi-i sub scară! Uite-o, stai să calci pe ea."
Ajutându-i căpitanul, el se nalţă-ncet, încet,
Dă un chiot şi se nalţă, răsărind pe parapet.
Vede jos încăierarea luptătorilor voinici,
Un amestec orb ca-n cuibul răscolitelor furnici.
El înalţă-n vânt chipiul, strig-un nume drag şi sfânt
Şi-apoi sare de pe ziduri, în redută şi-n mormânt.
Ea era pământ al nostru, smuls din sufletul turcesc,
Şi voia şi el să moară pe pământul românesc!
Stema țării
Ca un zimbru-ntărâtat
Când a prins pământu-n coarne,
Tot ce-n drumul lui a stat
Gata să răstoarne-
Ca un zimbru-ntărâtat
Moldovenii s-au luptat
Cu potop de litve.
Ca un leu sfâşietor
Când cuprins de-arcaşi se vede,
Prin mulţimea de popor
Trăsnet se repede-
Ca un leu sfâşietor
Sar-oltenii-n munţii lor
Într-un iad de latini.
Iar muntenii ce-au avut
Cuib pe apa Dâmboviţii,
Ca vulturu-n munţi crescut
Apărând răpiţii
Pui ai săi făcut-au scut
Ţării lor şi-au abătut
Negrul nor de hoarde.
Zimbru şi vultur şi leu
Fui când mi-a călcat păgânul
Patria şi dreptul meu.
Şi va fi românul
Şi de-acum român mereu,
Zimbru şi vultur şi leu
Şi viteazul lumii.
0 Response to " Puțină cultură...Ar fi păcat să nu citim... "
Trimiteți un comentariu