Știai despre Istorie?

   Stabilirea unor relații diplomatice normale cu trei dintre țările europene, Austro-Ungaria, Rusia și Turcia, încă din anul 1878 a însemnat o întărire a poziției  internaționale a României și a dat posibilitatea guvernului român de a continua acțiunea de recunoaștere a independenței României și de stabilire a relațiilor diplomatice cu statele balcanice și cu alte țări în care România nu fusese reprezentată până atunci prin agenți diplomatici.

  Cel mai vechi stat independent din Peninsula Balcanică era Grecia, cu care România întreținuse strânse legături, mai ales comerciale, și care era reprezentată la București printr-un consul general.   La 28 octombrie /9 noiembrie 1878, ministrul de externe al României, M. Kogălniceanu, a trimis o scrisoare omologului său grec, Th. Delyannis, în care se propunea guvernului grec stabilirea, unor raporturi diplomatice conforme suveranității de stat dobândite de România. Se cerea ridicarea  onsulatului general al Greciei la București la rang de legație, guvernul român fiind gata să se procedeze la fel, înființând o legație la Atena. Răspunsul de la Atena a sosit  cu destulă întârziere, la 19/31 decembrie 1878. Nota ministerului grec sublinia comunitatea " destinelor și intereselor" celor două țări, vechile legături comerciale, toate acestea au creat regelui Greciei o "plăcută datorie" de a saluta independeța României și de a răspunde dorinței guvernului român. Însă nota guvernului grec evita să precizeze data la care se va ridica consulatul general de la București în rang de legație, formulând un răspuns evaziv: "de îndată ce vor fi date unele dispozițiuni necesare în acest scop..."

  Se putea astfel observa că guvernul grec nu vroia să recunoască oficial independența României înaintea puterilor occidentale. Teama de cancelarul Bismarck se resimțea astfel și la Atena.   Guvernul grec a ridicat consulatul general de la București la rangul de legație și a recunoscut oficial independeța României abia la 11/23 februarie 1880, după ce și puterile occidentale procedaseră la fel, deși l-a acceptat pe C. Esarcu în calitate de ministru rezident al României la Atena încă de la 28 decembrie 1879.

Telegrama trimisă de către agentul diplomatic și consulul general al Angliei la București William Arthur White noului secretar de stat de la Foreign Office, lord Salisbury în date de 31 ianuarie

  Prin această telegramă trimisă de la București în data de 31 ianuarie 1880 William Arthur White aducea la cunoștință lordului Salisbury faptul că Guvernele Greciei și Olandei au anunțat în mod oficial recunoașterea României și a dorinței sale de a lansa relații diplomatice permanente.    Cu Serbia relațiile diplomatice la nivel de stat independent s-au stabilit mai repede. Ca și România, Serbia a fost recunoscută ca stat idependet la Congresul de la Berlin. În primăvara anului 1878, în 14 aprilie, agenția României la Belgrad a fost transformată în legație, iar la 7 iunie 1879, ministrul rezident al Serbiei la București a prezentat domnitorului Carol scrisorile de acreditare. Astfel Serbia a fost a patra țară europeană cu care România a stabilit relații diplomatice.   La congresul de la Berlin, o parte a Bulgariei a fost declarată principat autonom sub suzeranitatea Porții otomane. Nefiind stat independent, Bulgaria nu putea să întrețină relații politice cu țările străine decât la nivel de agenții diplomatice și consulate.   România independetă a fost printre primele țări cu care noul principat al Bulgariei a stabilit relații politice. Agenția și consulatul general al României la Sofia au fost înființate la 21 iulie 1879, iar agenția diplomatică a Bulgariei la București a fost înființată la 11 noiembrie 1879. Relațiile României cu statele balcanice, în special cu vecinii cei mai apropiați, Bulgaria și Serbia, s-au dezvoltat pe o linie pozitivă în primii ani după dobândirea independenței. Printre acțiuniile politice importante pe care le-a inițiat guvernul român pe linia consolidării independeței statelor de la Dunărea de jos, trebuie menționată încercarea de ripostă comună a României, Bulgariei și Serbiei, realizată în cele din urmă mai mult de către România, față de pretențiile de Hegemonie ale Austro-Ungariei la Dunărea de Jos, unde aceasta țară nu era riverană.