M6Hn6mTQZW7TVc6E0RaEenFR2EI Vrăjitoarele și Istoria lor | Știai despre Istorie?

Vrăjitoarele și Istoria lor

  S-a tot vorbit despre flacăra violet și efectele sale asupra domnului Geoană, au apărut apoi tot felul de cucoane blindate cu cercei și pandantive  de aur care s-au laudat că doar ele prin magia lor "albă" (dacă așa o văd ele ) pot să ne scape de blestemul crizei, să ne apere de ghinion, ca mai târziu, lovite de epidemia de taxe și impozite pe venit, să recurgă la cunoscutele blesteme la adresa guvernului (nu că ar fi singurele :).Noi am decis însă să vorbim puțin despre istoria vrăjitoriei atât în Europa cât și la noi.

Șamanii, vracii sau vrăjitoarele au însoțit dintotdeauna evoluția civilizațiilor. Locul lor în comunitate a fost uneori important, chiar central, alteori marginal, autoritățile civile sau religioase persecutându-i. Vrăjitoria există de mult , dar nimeni nu poate oferi o dată precisă pentru începuturile ei. Practicile oculte au fost, dintotdeauna, însoțite de spaima de vrăjitoare. Căci, după cum considera istoricul francez Jean Delumeau, vânătoarea de vrăjitoare din Evul Mediu n-ar fi fost posibilă fără preexistența unui fond al fricii de lucrurirle diavolești, acestea crescând periodic. Frică, dar și atracție...
  După crearea Inchiziției, în anul 1233, de către Papa Grigore al IX-lea, mai multe ordine călugărești, îndeosebi cel al dominicanilor, au primit misiunea de a-i urmări și pedepsi pe eretici, până la a-i arde pe rug, ceea ce a stârnit imaginația populară. Istoricul francez Jean Claude Schmitt aprecia că "fără Inchiziție și tortură, teama vrăjitoriei nu ar fi cunoscut în Europa dezvoltarea pe care a avut-o începând de la sfârșitul Evului Mediu". Prinse la mijloc în lupta dintre Biserica catolică și diversele erezii, vindecătoarele, ghicitoarele, vrăjitoarele au ajuns să fie diabolizate, devenind țapi ispășitori ai unei campanii în care erau acuzate de toate păcatele: negau existența lui Dumnezeu și mâncau carne de om, atentau la fecunditatea femeilor și la virilitatea bărbaților. Mai mulți ierarhi și nobili au fost acuzați de otrăviri și farmece, de utilizarea magiei negre. În acest context de teamă și de suspiciune, Papa Ioan al XXII-lea (1316-1334) a promulgat Super Illius Specula (Dincolo de Mărirea Lui), în cadrul căreia vrăjitoria era considerată o erezie. La solicitarea Papei Inocențiu VIII (1484-1492), doi inchizitori dominicani, Jacques Sprenger și Henry Institoris, au publicat la Lyon, în 1484, lucrarea Malleus Maleficarum (Ciocanul vrăjitoarelor), o adevărată biblie a vânătorilor de vrăjitoare.
 
  Alături de amănunte privind existența diavolului și puterile vrăjitoarelor , autorii aduceau argumente teologice care puteau fi folosite în această luptă, ce avea să fie o puternică tendință misogină. Și filozoful, magistrat francez Jean Bodin (1530-1596), a fost antrenat în această campanie și a redactat un veritabil cod  penal aplicabil persoanelor bănuite de practici magice: Despre demonismul vrăjitoarelor (Paris, 1582).
  În decurs de câteva secole, numai în Franța, Spania, Germania, Italia și Anglia au fost arse pe rug mai multe zeci de mii de omeni, în majoritate femei, deși printre victime au fost numeroși preoți catolici și anglicani, ba chiar și copii de șapte ani. 
  Abuzurile săvârșite împotriva presupuselor vrăjitoare semănau groaza în mediile sociale și în comunitățile din care acestea făceau parte.
  În ceea ce privește istoriografia noastră, aceasta nu s-a preocupat foarte mult de fenomenul vrăjitoriei. Istoricii de limbă maghiară și germană au avut mai multe preocupări legate de vrăjitoria din spațiul ardelean. În  Transilvania, vrăjitoria avea domenii vaste de acțiune. 
  La 10 august 1616, o femeie numită Codleanca a fost arestată la Brașov. Peste 6 zile, la ora unu a fost aruncată în apă, în fața Porții orașului , testul descoperirii de vrăjitoare.
  Dar, Codleanca a trecut proba, și cu toate acestea nu a fost eliberată imediat, ci a mai fost ținută în închisoare până la 14 septembrie, când a fost alungată din oraș în lipsa dovezilor. În anul 1631 o văduvă foarte bogată a fost arestată, pe numele său Climenen, considerată vrăjitoare. Focul a fost aprins însă a fost iertată, dar averea sa confiscată și ea alungată din oraș. Uneori, vrăjitoarele nu mai apucau nici macar procesul. La 19 martie 1679, o femeie din Crizbav (localitate de langă Brașov) a fost închisă, însă a murit de frig și frică iar cadavrul ei a fost aruncat.
Un alt caz a fost cel al vrăjitoarei Ersok. Aceasta  era soţia lui Katona Janos. Împotriva ei s-au depus mai multe mărturii printre care ale familiei Nagy Marton din cartierul Blumăna al Braşovului, ale fiicei unuia Gorbe Bartos pe nume Katta, ale soţiei lui Torok Marton, ale soţiei lui Sipos etc. Foarte interesante şi ciudate în acelaşi timp sunt declaraţiile persoanelor în cauzǎ. Soţia lui Nagy afirma în cadrul interogatoriului cǎ „spre dimineaţă, stăteam în pat cu soţul meu şi copilul nostru era în leagăn. Şi când m-am trezit, am văzut în faţa patului un ajutor de călău şi în spatele lui pe Ersok. Ajutorul de călău a vrut să-mi lege picioarele … şi să mă arunce în pârâu. Ersok îl încuraja să facă lucrul acesta … După ce au dispărut, l-am trezit pe soţul meu şi i-am povestit întâmplarea şi am ieşit în stradă strigând….”. Printre martorii apărării s-au numărat soţul ei şi cele douǎ fete, care nu au menţionat nimic rău la adresa acuzatei, care la rându-i a negat totul. Curios pare faptul cǎ asemenea martori au fost acceptaţi sǎ vorbeascǎ în favoarea acuzatei, fapt interzis de normele procedurale ale desfǎşurǎrii proceselor de vrǎjitorie. Deşi nu se cunoaşte conţinutul sentinţei, aceasta pare a fi foarte clară, adicǎ Ersok a fost gǎsitǎ vinovată de practicarea vrăjitoriei.
La Braşov, între anii 1621 – 1696 s-au desfăşurat aproximativ 20 de procese împotriva vrăjitoarelor. Camera de la primul etaj al turnului primăriei din Braşov a înregistrat multă jale cauzatǎ de torturi şi anchete pe aceastǎ temǎ. De cele mai multe ori, în cadrul proceselor de vrǎjitorie se aduceau martori mincinoşi care descriau scene fantastice. De exemplu, din cei 23 de martori aduşi la un proces desfǎşurat la Sighişoara în anul 1715, doi erau beţivi notorii, unul duşmanul reclamantei, iar altul ruda judecătorului. Mai mult de zece procese au avut loc la Sighişoara în ultimele trei decenii ale secolului al XVII-lea.
  Inchiziţia şi-a lăsat destul de puternic amprentele şi pe teritoriul Transilvaniei. Inchizitorii au acţionat pe cele două planuri specifice: pe de o parte au condamnat practicile vrăjitoreşti reale sau presupuse iar pe de alta au impus credinţa catolică prin toate metodele şi mijloacele posibile (ca de exemplu numeroasele încercǎri de catolicizare prin misiunile franciscanilor, dominicanilor şi iezuiţilor). 
Pentru mai multe detalii pot fi consultate teza de doctorat INCHIZIŢIA ÎNTRE MIT ŞI REALITATE de Floroaia D. Mihai precum și Vrăjitoarele Braşovului, de Bogdan Florin Popovici, în Magazin istoric, nr. 7. De asemeni puteți viziona filmele :

Black Death




și  
The Season Of The Witch
 







4 Response to " Vrăjitoarele și Istoria lor "

  1. Anonim Says:
    10 februarie 2011 la 20:17

    interesant articol...sa stii ca imi place cum scrii si cum alegi subiectele...tine-o tot asa!!
    http://invataistorie.blogspot.com/

  2. A.P.R. says:
    10 februarie 2011 la 23:25

    ms mult! pe viitor am sa incerc sa gasesc articole si mai bune!

  3. Anonim Says:
    10 martie 2011 la 15:16

    e super articolul...snt multe lucruri interesante..tine-o tot asa

  4. A.P.R. says:
    10 martie 2011 la 20:54

    multumesc mult cat de curand voi posta noi articole

Trimiteți un comentariu