M6Hn6mTQZW7TVc6E0RaEenFR2EI martie 2011 | Știai despre Istorie?

Anglia şi prima pace de la Bucureşti 1886


În anul 1885 se redeschide, parțial Chestiunea Orientală, nerezolvată la Congresul de la Berlin, generată de interesele contradictorii în Sud-Estul Europei de cele două Mari Puteri, Rusia și Austro-Ungaria. Prin acordul comercial și convenția încheiate cu Serbia la 28 iunie 1881, Austro-Ungaria, înregistra un nou succes diplomatic, înglobând acest stat balcanic în sfera intereselor sale[1]. La rândul ei Rusia încerca să atragă de partea sa Principatul Bulgar autonom și în Rumelia Orientală[2]. Relațiile sârbo-bulgare erau extrem de încordate, fapt datorat tratatului din iunie 1881 când Serbia acceptase dependența economică și chiar politică față de Austro-Ungaria, pregătindu-se să ceară compensații teritoriale pe seama Bulgariei. În iarna și primăvara anului 1884, relațiile diplomatice dintre cele două state au fost extrem de tensionate.  Ele s-au rupt la începutul lunii iunie 1884. În urma acestui fapt, agentul Bulgariei a părăsit Belgradul, iar agentul Serbiei a părăsit Sofia. Germania și Austro-Ungaria au reușit să stingă conflictul bulgaro- sârb, dar acesta se va reaprinde cu forță în toamna anului următor 1885 .

Instituțiile Statului Modern

CARACTERISTICILE STATULUI MODERN
   Pornind de la ideea existenţei unui sistem modern de state care va fundamenta dezvoltarea relaţiilor interstatale se poate observa că, deşi monarhii europeni se bucurau de multiple prerogative, precum dreptul de a încheia pace, de a declara război, de iniţiativă diplomatică şi de reprezentare a statului în relaţiile internaţionale, a fost necesară dezvoltarea şi diversificarea acestora. Astfel în funcţie de raporturile de puteri existente pe continentul european, formaţiunile statale medievale vor pune indirect bazele unui sistem de securitate și alianţe colective, sistem care va transforma spre sfârşitul Evului Mediu şi începutul epocii moderne în ceea ce va purta denumirea de "Balance of Power".

Stiai despre câini?

   Câinele este unul din cele mai iubite animale de companie din lume. Pentru mai mult de 12.000 de ani el a trăit alături de oameni ca un companion de vânătoare, protector, și prieten. Prin forma cea mai rudimentară de inginerie genetică, câinii au fost crescuți pentru a li se accentua instinctele cele mai evidente de la prima lor întâlnire cu oamenii. Deși detaliile privind evoluția lor sunt incerte, unii specialiști susținând faptul că ar fi descendenții lupului cenușiu, și alții susținând că cele două specii ar fi evoluat în  paralel, primii câini erau vânători iscusiți. Se pare că arheologii și paleontologii au identificat un strămoș al câinilor. Acesta ar fi trăit în urmă cu aproximativ 60 de milioane de ani.

O zi din Istorie

   În urma evenimentelor recente din Japonia am hotârât să scriem câte ceva despre trecutul fiecărei zile.Vom începe chiar cu ziua de 11 martie care din păcate va fi ținută minte pentru două evenimente tragice pentru umanitate.
  •  11 Martie 2004 - Madridul suferă o serie de atacuri teroriste 10 bombe fiind detonate de către militanții islamiști în 4 trenuri din 3 stații ucigând 190 de persoane și rănind allte 1800.
  • 11 Martie 2011 - Un cutremur puternic de 8.8 (8.9) grade pe scara Richter are loc vineri la o adâncime de 24.4 km adâncime în Nordul Japoniei la ora locală 14:46 (07:46 ora României) și la aproximativ 100 de km în largul prefecturii Miyagi și cu efecte devastatoare și în următoarele zile. Dintre acestea amintim și explozia de la Centrala Nucleară din Fukushima.
  • 12 Martie 1947- Este prezentată Doctrina Truman a lui Harry S. Truman cu privire la ajutoarele pentru Grecia și Turcia.

Istoria Spălatului

   Înainte să începem acest articol avem o întrebare pentru voi cititorii noștrii : - Voi ce ați spăla în România, și de ce? Așteptăm răspunsurile voastre în rubrica de comentarii. Nu uitați să vă abonați pentru a afla când au fost postate și alte răspunsuri...
   Omul ar fi învățat încă din preistorie cât de periculos, uneori fatal, poate fi mâncatul cu mâinile murdare. Acest lucru i-ar fi determinat să-și spele mâinile murdare în apă. Asfel primii oameni s-au stabilit în apropierea râurilor. Aceștea foloseau apa simplă pentru a se spăla pe ei sau hainele lor.