M6Hn6mTQZW7TVc6E0RaEenFR2EI Instituțiile Statului Modern | Știai despre Istorie?

Instituțiile Statului Modern

CARACTERISTICILE STATULUI MODERN
   Pornind de la ideea existenţei unui sistem modern de state care va fundamenta dezvoltarea relaţiilor interstatale se poate observa că, deşi monarhii europeni se bucurau de multiple prerogative, precum dreptul de a încheia pace, de a declara război, de iniţiativă diplomatică şi de reprezentare a statului în relaţiile internaţionale, a fost necesară dezvoltarea şi diversificarea acestora. Astfel în funcţie de raporturile de puteri existente pe continentul european, formaţiunile statale medievale vor pune indirect bazele unui sistem de securitate și alianţe colective, sistem care va transforma spre sfârşitul Evului Mediu şi începutul epocii moderne în ceea ce va purta denumirea de "Balance of Power".
   Totodată în funcţie de interesele specifice fiecărui stat se pun bazele unor forme de colaborare mai complexe între comunităţi, astfel că treptat asistăm la derularea unor iniţiative diplomatice caracterizate în special, fie prin interese economice, politice, militare sau matrimoniale comune. Simultan cu evoluţia societăţii, complexitatea formelor de organizare statală creşte şi concomitent aceasta îşi creează structuri organizatorice specializate ( aparate administrative) determinând în mod indirect complexitatea domeniului de relaţii internaţionale.
   Ideea de stat modern apare în secolul al XVI lea, însă termenul e folosit încă din antichitate din latinescul status şi semnifica ideea de ceva stabil, permanent reprezentant cetăţi, republici de tipul celei romane ca formă de organizare politică a societăţii. Fiind o categorie socială extrem de complexă, noţiunea de stat este folosită în mai multe sensuri. În sensul cel mai larg al cuvîntului, statul e organizatorul principal al activităţii unei comunităţi umane care stabileşte reguli generale şi obligatorii de conduită, organizează aplicarea sau executarea acestor reguli, în caz de necesitate, rezolvă litigiile care apar în societate iar în sens restrîns şi concret, statul este ansamblul autorităţilor publice care asigură guvernarea. Deseori în viaţa de toate zilele, cuvântul stat e folosit şi într-un sens mult mai restrîns, avându-se în vedere nu întregul ansamblu de organe de guvernare, ci un organ concret, cum ar fi, de exemplu Parlamentul, Guvernul, Curtea Supremă de Justiţie.
   Conceptul statului este exprimat din perspective diferite care întrunesc elementele ca¬racteristice, cele mai generale, ale tuturor statelor, indiferent de perioada existenţei lor. Iată doar cîteva dintre ele: � �Statul este unitatea formată de un ansamblu de indivizi reuniţi printr-o legătură naţională, locuind pe un teritoriu determinat, care le este propriu lor, şi dominat de un Guvern, adică de o putere investită cu dreptul de a formula ordine şi de a face ca acestea să fie executate" � �Statul semnifică dimensiunea specifică şi esenţială a societăţii politice, societate care a rezultat din fixarea unui teritoriu determinat al unei colectivităţi umane relativ omogene şi care este guvernată de o putere instituţionalizată, având capacitatea şi mijloacele de a exprima şi a realiza voinţa unei părţi din colectivitate, ca voinţă generală"    �Statul este un sistem organizațional, care realizează în mod suveran conducerea unei societăţi (a unui popor stabilit pe un anume teritoriu), deţinând în acest scop atât monopolul creării, precum şi monopolul aplicării dreptului".
   Teorii despre apariţia și definirea statului în cadrul oricărei societăţi, o componenta importantă a sistemului politic o constituie instituţiile politice. Ele asigură derularea și realizarea efectivă a vieţii  și practicii politice şi principala lor caracteristică este aceea ca au ca obiect de activitate puterea politică, organizarea, transmiterea, exercitarea, conducerea și legitimarea ei. În cadrul oricărui sistem politic se întâlnesc trei tipuri distincte de instituţii politice:
 politica executiva - guvernul; instituţia legislativă - parlamentul; - instituţia şefului statului
   Cea mai importanta și eficientă instituţie în exercitarea puterii politice a fost și rămâne statul, ea este în acelaşi timp și prima instituţie politică, structurală, organizată și instituţionalizată de deţinere, exercitare  și legitimare a puterii politice. Acest fapt a făcut ca nu de puţine ori statul să fi identificat cu puterea politica iar aceasta din urmă să fie definită prin stat, ca putere de stat. Şi într-un caz și în altul avem de-a face nu numai cu o suprapunere de termeni ci şi cu o lipsă de rigoare, o identificare de conţinuturi și semnificaţii, statul nu se rezumă numai la putere, insăși puterea politică nu e doar cea deţinută și exercitată de grupul sau clasa socială aflată la conducere, ci ea implică și forţele sociale asupra cărora se exercită și care dau opoziţia politică.   Statul modern se caracterizează astfel prin apariţia democraţiei, constituţiilor şi implicit ai principiului separării puterilor în stat, acestea fiind poate principalele instrumente care au contribuit la apariţia şi totodată la instaurarea acelui stat cu caracter modern. Adoptarea constituţiei marchează începutul guvernării moderne astfel, constituţiile stabilesc ca suveranitatea sau puterea aparţine poporului. În acest fel sunt redactate constituţiile Spaniei, Franţei, României, Suediei.    Poporul și statul sunt deseori privite într-o anumită unitate, lucru firesc ce rezultă din legaturile puternice ce le apropie sau din trasăturile care uneori le depărtează dar pe un fond comun. Înţelegerea corectă a relaţiei popor-stat este însă, în limbajul juridic, cea mai importantă, dacă nu, cumva prima condiţie în explicarea mecanismului juridico-statal. Aceasta pentru ca indivizibilitatea sau identitatea intereselor poporului și statului nu duce și nu trebuie să ducă la o confuzie juridică a acestor două categorii. Poporul și statul sunt subiecte distincte de drept. Organizarea societăţii umane în stat a atins forme mai mult sau mai puţin reuşite, dar factorii care compun statul își păstrează, în orice caz sub aspect juridic, identitatea lor. Prin stat se înțelege suma a trei elemente distincte și anume: teritoriu, populaţia (naţiunea) și suveranitatea (în sensul puterii statale, de fapt statul în accepţiunea strict juridică). În aceasta accepţiune statul este sinonim cu ţara el incluzând civilizaţia, resursele, oamenii, teritoriul, frontierele, autorităţiile.    Statul este aşadar forma organizată a puterii poporului, mai exact mecanismul sau aparatul statal, aceasta este accepţiunea strict juridică. Poporul deţine puterea politică iar pentru a putea exercita aceasta putere poporul creează statul, ca un ansamblu sistematizat de organe de stat (legiuitoare, administrative, judecătoreşti, armată, poliție), deseori denumite autorităţi statale (publice).
INSTITUŢIILE STATULUI MODERN 
   Principiul separării puterilor în stat a apărut în secolul luminilor şi a fost îndreptat împotriva feudalismului  și al abuzului de putere. Teoria separaţiei puterilor a fost o reacţie împotriva monarhiei absolute de drept divin, formă de guvernământ în care regele concentra în mâinile sale puterea supremă, considerându-se ca o personificare a statului de unde și celebra formulă a regelui Ludovic al XIV-lea "statul sunt eu ".    Ideea separaţiei puterilor a avut un rol aparte, decisiv în promovarea sistemului reprezentativ, adică în valorificarea democratică a relaţiei dintre deţinătorul suveran al puterii (poporul, naţiunea) și organizarea statală a puterii politice, în căutarea, și organizarea statală si funcţionarea puterii, a garanţiilor exercitării drepturilor omului și ale cetăţenilor. Aceasta reprezintă o lozincă care a stat la baza elaborării constituţiilor, afirmaţiile din Declaraţia drepturilor omului si cetăţeanului (1789, Franţa), stând mărturie în acest sens. Astfel potrivit declaraţiei menţionate, o societate în care garanţia drepturilor nu este asigurată şi nici separaţia puterilor nu este determinată, nu are o constituţie.    Un caz aparte prezentat este România care la fel ca şi alte state a parcurs lungul drum al modernizării într-o perioadă relativ întinsă şi care s-a concretizat în urma adoptării Constituţiei de la 1 iulie 1866, atunci când s-a vorbit de principiul separării puterilor în stat şi când s-a adoptat primul act oficial al statului român. Pe baza acesteia s-au stabilit principiile de guvernare punându-se astfel bazele instituţiilor statului modern.
   Ca formă de guvernare a fost ales pentru început Domnia iar apoi Monarhia din 1881 până în anul 1947. Caracterul legislativ din perioada modernă l-au deţinut adunările Ad-hoc și mai târziu Parlamentul ca o creaţie a epocii moderne, ţara unde s-a adoptat pentru prima dată fiind Anglia, apoi s-a răspândit în toată Europa. Parlamentul a fost implicat în adoptarea actului de Independenţă al României. Guvernul ca for executiv, a fost format în principiu dintr-un partid politic aflat la putere însă au existat şi guvernări de cualiţie. O altă instituţie politică impotantă și aflată în strânsă legătură cu celelalte este Justiţia. Ea este organizarea judecătorească în virtutea principiului separării puterilor în stat iar prin unificarea legislativă s-a construit Curtea de Apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
INSTITUŢIA CU CARACTER EXECUTIV
   Era deţinută de Domn şi de Guvern şi aveau ca prerogative; Domnul era capul statului, el presonifica suveranitatea Statului în relaţii naţionale și internaţionale și exercită în cele mai mari părţi ale puterii  în  interiorul ţării. Constituţia din anul 1866 postula principiul separării puterilor în stat care se traducea în fapt astfel, puterea legislativă era exercitată de către Domn și Reprezentanţa Naţională ( Adunarea deputaţilor și Senat) în comun, însă nici o lege nu putea fi supusă sancţiunii domnului doar dupa ce fusese discutată și dezbătută de către majoritatea membrilor. De asemenea domnul avea dreptul de a numi și revoca miniştri, drept de amnistiţie politică, numea şi conferea toate funcţiile politice, drept de a bate monedă, de a conduce armată, de a dizolva Parlamentul, de a acorda distincţii şi decoraţiuni, și drept de veto.
   Deși Constituţia conferea largi prerogative Domnului, în detrimentul organelor legislative, în substanţa ei a fost printre cele mai avansate Constituţii democratice ale Europei acelor ani conferind o bază temeinică pentru dezvoltarea democratică a statului. Totodată puterile constituţionale ale domnului erau ereditare pe linie directă masculină.    Instituţia Monarhiei constituţionale a fost adoptata în România în anul 1881 atunci când principele Carol devine rege. Guvernul a reprezentat și el o instituţie cu caracter executiv-administrativ. Potrivit literaturii politico-juridice, noţiunea de guvern poate avea un triplu înțeles; el desemna totalitatea organelor politice ale statului, inclusiv Parlamentul. Într-un sens mai larg, acelaşi termen desemnează totatitatea puterii executive, care este formată din totalul miniştrilor cu excluderea şefului statului. De asemenea guvernul asigura conducerea treburilor statului, realizarea politicii interne și externe și exercita conducerea generală a administraţiei publice.
INSTITUŢIA CU CARACTER LEGISLATIV Parlamentul constituie organul legislativ; fiind alcătuit din membrii aleşi prin vot de către cetăţeni. Romanii s-au remarcat în viaţa internă şi internaţională prin contribuţii importante aduse la definirea obţiunilor politice ale României, pentru obţinerea independenţei ţării și a suveranităţii naţionale. Parlamentul este o creaţie modernă care se impune în viaţa politică a statelor în epocă prin trecerea de la feudalism la capitalism ca o expresie a unor necesităţi profunde de schimbare a structurilor social-politice bazate pe conducerea efectivă a treburilor publice de către puterea executivă prin dregătorii. Apariţia Parlamentului a marcat materializarea principiului separării puterilor în stat, conform cărora o societate nu putea fi guvernată doar de un grup restrâns de oameni concentraţi în jurul şefului statului care are depline puteri. Parlamentul este deci menit să exprime voinţa poporului de conducere și organizare a societăţii, întruchipată prin legislaţia elaborată care trebuie sa dirijeze activitatea puterii executive.
INSTITUŢIA CU CARACTER JUDECĂTORESC   Se exercită prin Curtea de judecată şi Tribunale iar hotărârile şi sentinţele lor se pronunţă în virtutea legilor și se execută în numele Domnului. Prin justiţie se înţelege totalitatea instanţelor judecătoreşti dintr-un stat, chemate să pună în practică legile ţării. Studierea instituţiilor juridice în evoluţia lor pun  în evidenţă elementele de continuitate ale acestora pe parcursul mai multor epoci istorice. INSTITUŢIA DE ÎNVĂŢĂMÂNT 
   Este reprezentată de şcoală începând cu activitatea desfăşurată prin impunerea învăţământului obligatoriu și gratuit din prima jumătate a secolului al XIX-ea şi continuând prin diversificarea şi extinderea învăţământului românesc cu accent pe legislaţia adoptată în timpul lui Cuza şi apoi prin importanţa legii adoptate de Spiru Haret. Academia Română reprezintă de asemenea un înalt for cultural al României şi o uniune a valorilor româneşti. INSTITUŢIA BISERICII   Este o instituţie reprezentativă care a jucat un rol important în istoria neamului contribuind la realizarea unităţii naţionale, la folosirea și păstrarea limbii române, la promovarea culturii naţionale, la propagarea unor principii morale cu importante consecinţe pozitive în relaţiile interumane. ARMATA   Schimbările produse în viaţa economică, socială, politică a ţării în perioada dupa obţinerea independenţei au determinat modificări şi în planul vieţii militare. În cadrul diversificării și modernizării armatei, pe lângă armele tradiţionale de bază infanteria, cavaleria și artileria, un loc important a revenit marinei militare și aviaţiei militare.

1 Response to " Instituțiile Statului Modern "

  1. curiosul Says:
    7 septembrie 2012 la 14:57

    Deci intre 2009-2011 Romania a fost monarhie?
    Condusa de T.Basescu cu ajutorul celor din jurul lui?

Trimiteți un comentariu