Câinele este unul din cele mai iubite animale de companie din lume. Pentru mai mult de 12.000 de ani el a trăit alături de oameni ca un companion de vânătoare, protector, și prieten. Prin forma cea mai rudimentară de inginerie genetică, câinii au fost crescuți pentru a li se accentua instinctele cele mai evidente de la prima lor întâlnire cu oamenii. Deși detaliile privind evoluția lor sunt incerte, unii specialiști susținând faptul că ar fi descendenții lupului cenușiu, și alții susținând că cele două specii ar fi evoluat în paralel, primii câini erau vânători iscusiți. Se pare că arheologii și paleontologii au identificat un strămoș al câinilor. Acesta ar fi trăit în urmă cu aproximativ 60 de milioane de ani. Savanții l-au denumit Miacis. Acesta era un mamifer carnivor de talie mică asemănător unei nevăstuici. Se pare că din acest mamifer ar fi evoluat atât grupul Canidae (câini, vulpile, lupii, etc.) cât și un alt grup al urșilor, ratonilor și nevăstuicilor.
Nu se poate afla exact când au fost domesticiți primii câini, dar probabil aceștia fiind necrofagi și trăind în apropierea locuințelor omenilor au fost luați drept parteneri de vânătoare. În Egiptul antic despre câini se credea că au caracteristici divine. Doar familia regală avea dreptul de a deține câini de rasă, iar la moartea conducătorului adesea câinele său preferat era îngropat alături de el pentru al proteja și în viața de apoi. Imagini reprezentând câini și datate încă din Epoca Bronzului au fost găsite pe pereții peșterilor, pe morminte și pergamente în întreaga Europă, America de Nord și Orientul Mijlociu. Imaginiile reprezintă câinii alături de oameni la vânătoare sau statui sub formă de câini de pază în fața mormintelor. Aceste relicve sunt mărturii de neșters pentru importanța pe care oamenii au acordat-o câinilor de-a lungul veacurilor.
0 Response to " Stiai despre câini? "
Trimiteți un comentariu